Când eram mică, o
bucătăreasă pricepută i-a descoperit mamei mele talentul în ale prăjiturilor şi
a îndemnat-o să se perfecţioneze în acest domeniu. În anii aceia, mai multe
cupluri dintre cunoscuţii familiei s-au căsătorit şi au rugat-o să le
pregătească prăjiturile pentru nuntă.
Rememorez cum
priveam fascinată, cu ochi de copil, vasele imense în care se făceau mai bine
de zece porţii de prăjitură o dată. Vedeam cum mama mea ştia să dea fiecăreia
dintre prietenele care se ofereau să o ajute o responsabilitate, cum se asigura
de nenumărate ori că ouăle pe care le-a adus gazda pentru prăjituri sunt foarte
proaspete, cum mă punea să învârt în cremele calde ca să se răcească mai uşor
şi nu o dată „m-a prins” gustând din dulcele aromat.
Îmi amintesc şi
mesele pline de prăjituri pe care doar ea le glazura, doar ea le felia, doar ea
aranja primul platou ca model pentru celelalte, doar ea punea din fiecare fel
în prima caserolă ca să fie cât mai armonios aranjate... Nu pentru că firea ei
ar fi fost aşa, nu pentru că ar fi una din persoanele care-i privesc pe alţii
de sus şi nu îi consideră suficient de capabili, ci pentru că şi-a câştigat
încrederea fetelor care o ajutau şi pentru că au văzut ce minunăţii ies din
mâna ei.
Mulţi ani mi-a
fost frică să încerc una din prăjiturile pe care le pregătea atunci. Crema pe
abur, în care trebuia amestecat încontinuu pâna la consistenţa perfectă, mi se
părea o provocare de netrecut. Nu mai ţin minte când am încercat, totuşi, să
pregătesc de una singură acea prăjitură. Probabil când mi s-a făcut prea dor de
desertul meu preferat. De la acea primă încercare nu mai cred că e prea greu.
Şi ştiu şi de ce.
Pentru că e atât de delicioasă încât merită. Pentru că o porţie nu e la fel de
mult ca zece. Pentru că, atunci când iubitul se oferă să te ajute şi învârte el
cu sârguinţă în crema pe abur, nimic nu poate fi prea complicat.
Prăjitura e
formată din două blaturi şi cremă, şi cantităţile sunt suficiente pentru o tavă
de 37x28 cm, adică o porţie mare.
Primul blat, foarte subţire, se
pregăteşte din:
-
2
ouă, albuşul separat de gălbenuş
-
2
linguri de apă
-
4
linguri de zahăr
-
2
linguri de ulei
-
4
linguri de făină
-
un
vârf de cuţit de praf de copt
Cele două
albuşuri, apa şi praful de copt se bat până se obţine o spumă tare. Se adaugă
zahărul şi se mixează până cristalele se dizolvă complet. Se pun uleiul şi
gălbenuşurile şi se amestecă uşor, de sus în jos. Apoi se pune făina cernută.
Se întinde într-un strat subţire, pe hârtia de copt, şi se coace. Se lasă la
răcit în tavă.
Al doilea blat:
-
7 ouă
-
200 g
zahăr
-
200 g
nucă de cocos
-
100 g
făină cernută
-
o
jumătate de linguriţă de praf de copt
Albuşurile se bat
cu praful de copt, apoi se adaugă treptat zahărul. În spuma tare obţinută se
pun cocosul şi făina şi se amestecă uşor, de sus în jos. Această compoziţie se
aşează peste primul blat, în aceeaşi tavă, şi se dă la cuptor până începe să se
desprindă de pe hârtia de copt.
Crema:
-
7
gălbenuşuri
-
300 g
zahăr
-
350 g
unt
-
100 g
făină
-
120
ml lapte
Gălbenuşurile şi
150 g zahăr se mixează într-un vas metalic cu baza rotunjită până când
amestecul creşte în volum şi se deschide la culoare. Se adaugă făina cernută şi
apoi laptele. Se pune pe baie de abur şi se amestecă, acordând atenţie şi
pereţilor vasului, până când crema se îngroaşă şi se văd bule de aer
ridicându-se la suprafaţă. Se lasă să se răcească aproape complet. Untul se
spumează cu 150 g zahăr şi apoi se adaugă pe rând câte o lingură din compoziţia
făcută pe abur, amestecând mereu în acelaşi sens, până când creşte în volum şi
se obţine o cremă fină, pufoasă, care se pune peste blatul rece. Ca decor se
rade ciocolată albă sau se presară fulgi de cocos.
Prăjitura
elegantă a cucerit nu doar inima mea de atunci, ci şi mintea mea de acum, şi e
unul dintre motivele pentru care îmi place să spun că voi rămâne mereu copil!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu