Cand reveria m-a facut captiva-i....

Cerul s-a liniștit. A plouat în reprize astăzi. Duios, ca o atingere firavă și plăcută, pentru ca, în doar câteva clipe, stropii să se îndesească atât de mult încât să se asemene mai degrabă câtorva plame date cu sete celei mai obraznice ființe. Ceasul ticăie ușor și, fără să-l privesc, mă bucur de subseară, un moment liniștit în care ziua și noaptea vor să-și atingă aripile... Privesc spre minutele care trec, desenându-le un chenar din amintiri ruginii – vreau să le fac tablou, să mi le păstrez pe un perete al sufletului și, de-aș putea eu însumi a etira sub vreo formă clipele, aș face-o. Doar că vremea e zgârcită drob, nu vrea să dea niciun pic din ce-i al ei, așa că  mă opresc la o încondeiere a viselor mele pe ceramica fină a inimii. 
 

Îmi mut cuibușorul meditativ pe un leagăn umezit de picături, unele mărunte, altele cât un nasture, leagăn făcut demult, căci scândura-i e acum mușcată de trecerea timpului, iar liniștea mi-e-ntreruptă de păsări gureșe, care se joacă în aer și fac giumbușlucuri, asemenea unor clovni pe care  pare să nu-i pască niciodată vreo primejdie. Dacă le-ar sta în putință, sigur păsările-astea vesele s-ar cuibări la mine-n eșarfă și mi-ar ciripi mereu trilurile lor încântătoare aproape de inimă. Ele nu știu că acolo, înăuntru, nu se ajunge printr-o apropiere fizică, ci doar prin infinite tatonări și nețărmurite ocazii de a-ți dovedi credibilitatea.  Încep să-mi cânte un cânt în care îmi salt toate gândurile. Simt cum, încetișor, mă transpun în triluri și devin mai mult decât un om pe un leagăn – devin artă într-o lume a matematicului, dar, în același timp, știință în universul artistic. Ce-aș fi dac-aș fi...?!

Aș fi ce sunt și acum, doar că un pic mai mult. Aș fi în continuare rochie din dantelă ambalată în cutie cu fundă supradimensionată din catifea, ori brâu din flori și fine broderii, purtat în talia unei veritabile lady. Mi-aș adora statutul de îmbrăcăminte ori accesoriu, aș alerga spre vitrinele unor magazine de profil și mi-aș arăta valoarea doar celor ce sunt sigură că mă vor ști purta cu discreție. Mi-e de puțin folos să ajungă se mă cunoască oameni ce nu iubesc grija și exactitatea puse în înfăptuirea mea și înnobilate de creativitatea ce-mi dă farmec și mă face one of a kind. 

Atât ca și om, cât și ca și produs al omului, îmi place să cercetez locuri și situații, să văd între ce stropi de ploaie m-aș putea modela cel mai ușor. Mi-am găsit, cred eu, picăturile pereche, ce să servească dorinței mele de a ajunge aproape de inimi ce nu mă cunosc, dar cărora le lipsesc, de a mă purta femei adevărate, cărora delicatețea le e în fire așa cum norilor nu le lipsește apa. Nu-i greu de imaginat, într-un univers al tehnologiei avansate, că mi-a zburat gândul la realizarea unui site profesionist pe care, cei de la Creadiv l-ar putea încropi și apoi picta în culori de gânduri vesele și jocuri de copil... M-aș bucura apoi să ajung în lumina condeiului unor talente precum Bianca, Em ori Dana, cu certitudinea că mi-ar ști cu mult mai multă ușurință în vorbe desena atuurile.  

Dac-ar fi să fiu eu  din nou, aș reveni pe leagănul ce poartă patina vremii, aș privi florile de cireș rămase în urma ploii, aș număra petalele căzute și m-aș ancora de umbrela iubirii, să nu ajung vreodată jos, palidă floare pălmuită de furtuna aprigă. M-aș păstra mereu un artist creativ care lucrează după formule precise, cu o aură de ludic și oniric ce să nu pălească niciodată...

Articol conceput pentru proba 18 (și ultima) a Spring SuperBlog 2017.