În timp ce făceam ultimele finisaje la o rochie de seară al cărei termen de
predare se apropia, primesc un telefon de la o tânără amabilă, dar care e
într-o situație disperată. O ascult cu atenție în timp ce îmi spune cum rochia
de mireasă pentru care a așteptat luni în șir până să fie gata e un eșec total.
Bretelele îi sunt prea lungi, iar dantela, în loc să fie aplicată prin cusături
solide, se pare că e doar lipită pe corsaj și deja începe să cadă. Voalul care
trebuia folosit în partea de jos e de fapt o organza cu un luciu ieftin, iar
ziua cea mare e mai aproape decât oricând: mai are doar o săptămână la
dispoziție și nu vrea nicicum să meargă să își cumpere o rochie de duzină. Vrea
ceva unic și, pare-se, i-am fost recomandată de o clientă mulțumită.
Îi cer un răgaz și îi promit că îi dau un răspuns cât mai rapid posibil. După
ce îmi verific agenda și stadiul în care sunt proiectele începute deja,
stabilesc pentru următoarea dimineață întâlnirea cu viitoarea mireasă. Pe
principiul „Dacă o cafea nu rezolvă problema, e vorba de o problemă foarte
gravă”, pe care îl icitisem cu puțin timp în urmă pe pagina de Facebook LaFântâna, o invit să bem împreună o cafea în timp ce stabilim modelul rochiei. Încântată
de aromă, miresica mea uită parcă de toate îngrijorările savurând delicioasa
cafea Kafune. Pentru că pare a fi o tânără sofisticată, atât în gesturi, cât și
în exprimare, sunt convinsă că și apa de izvor provenind tocmai din munții
Serbiei, departe de orice urmă de poluare, ar încânta-o, ținând cont și de ambalajul
elegant și bine gândit al sticlei PET de 0.5 l în care este îmbuteliată.
Nu degeaba motto-ul La Fântâna e „Apă și cafea. Un cuplu pe bune.” – faptul
că am ales un abonament personalizat de la ei și am putut să-mi servesc clienta
cu produse de bună calitate a fost un atu în plus, un factor ce m-a ajutat să
stau de vorbă cu ea și să ajung să o cunosc, să-i înțeleg gusturile, să știu la
ce se referă când îmi spune: „Vezi sticla asta de apă La Fântâna? Cred că ai prin
ea definiția perfecțiunii și a impecabilului, exact ce vreau să transmit și eu
în ziua cea mare. Gândește-mi o rochie la fel de simplă, dar care să dezvăluie tot
atât de mult despre mine în cel mai elegant și grațios mod cu putință...”
Așa am făcut. Și știi ce m-a ajutat să mă încadrez în termenul-limită?
Același „cuplu” ce face parte tot mai mult în ultimii ani din cultura
organizațională a companiilor ce se bucură de succes. Echipa noastră e mică
deocamdată, dar apa și cafeaua sunt esențiale. Lucrăm într-un domeniu în care
creativitatea e cuvântul cheie și, din experiență, pot spune cu certitudine că
„rotițele” nu funcționează fără aceste două lichide contrastante ca aspect și
aromă, „motorul marilor idei”, cum îmi place să le numesc. Calitatea face
diferența și tot ea stă în spatele succesului. Țin minte vremurile când nu
acordam atenție detaliilor de acest gen. Fiind conștientă că nu pot oferi cafea
de bună calitate, preferam de multe ori să nu mă folosesc de acest pretext ca
să port discuții mai ample cu clientele. Acum, când știu că echipamentul
specializat La Fântâna e conceput astfel încât să sublinieze aroma cafelei, și
că aceasta e mereu râșnită pe loc, lucru ce garantează prospețimea, mă bucur
din ce în ce mai des de succes.
Vrei să știi cum am ajuns aici?
Acum câteva zile, în timp ce soarele cald de primăvară timpurie se-mpletea
cu adieri de vânt, am profitat de vremea bună ca să ies și să rezolv câte ceva
prin oraș. De câte ori ies astfel, fără să fiu presată de timp ori preocupată
în exces de ceva, îmi place să observ detalii și să le interpretez prin prisma
propriilor concepții, idei și trăiri.
În acea zi, de exemplu, îmi amintesc bine cum, deși pășeam pe trotuarul
rigid și mult prea gri, pe lângă rondurile de trandafiri încă ne-nviați și la
fel de triști ca niște oseminte descoperite după zeci de ani, în mintea mea era
vară. Parfumul rozelor dansa-n aerul curat, culorile lor vii se-mpleteau cu
triluri de păsări, iubitul meu privea-ntr-o parte și-n alta să se asigure că
nimeni nu-l vede în timp ce rupe una dintre splendidele flori și mi-o oferă
alături de un gingaș sărut... Nici Scarlett, în rochia ei din catifea verde,
n-a fost, sunt sigură, purtată pe aripile vântului și a gândurilor așa ca mine
în timp ce rememoram acest fragment din plimbările pe care le făceam adeseori pe acea stradă încă
de când eram doar logodiți...
Înaintând, gândul mi-a fugit în altă parte. Am lăsat în urmă, în trecerea-mi
grăbită, o clădire căreia de prea mult timp nimeni nu i-a găsit vreo
întrebuințare. Încă „sub influența”
trandafirilor, mi-am închipuit cum prafului de pe geamuri i-ar putea lua loc
sclipirea curățeniei, iar în locul golului din interior ar putea sta manechine
purtând ținute cusute cu atâta drag și pasiune de mine. Rafturi cu mărgele de
toate culorile în casete decorate cu trandafiri roz, materiale fine, dantele și
broderii din cele mai prețioase, mătăsuri naturale și tipare ale celor mai
elaborate și complexe croiuri... Decoruri în tonuri de ivory și verde pal,
buchete de lalele și ranunculus aranjate
în vaze joase, pe măsuțe din sticlă... Mi-a plăcut mult să privesc din altă
perspectivă acea clădire care mi se păruse mai mereu un cub de cărămidă acoperind
fără folos un spațiu ce-ar fi putut fi verde...
Îmi place să studiez și oameni. La scurt timp după ce mi-am imaginat
atelierul de vis am văzut un domn mergând în pas alert în timp ce ducea în
brațe trei recipiente mari de la apă, din cele de-a căror prezență ne bucurăm
în instituții, mai ales când watercooler-ele sunt și dotate cu pahare de unică
folosință. Mi-a atras atenția mașina spre care se îndrepta. Nu m-am gândit
niciodată că aceste firme de distribuție de apă la birou au un sistem atât de bine pus la punct
pentru transportul produselor lor. Am văzut în acea mașină de la firma La
Fântâna cele mai bine aranjate rafturi, dintr-un plastic solid, concepute exact
pe forma recipientelor mari de apă, care păreau a sta foarte confortabil
acolo...
De la oameni atât de bine organizați sunt conștientă că am de învățat. Așa
că m-am așezat pe o bancă în parcul din apropiere și am intrat pe site-ul LaFântâna. Navigând pentru doar câteva zeci de secunde, am devenit la fel de
sigură că aprovizionarea cu cafea și apă pentru atelierul la care nu terminasem
bine de visat ar urma să fie asigurată de ei precum eram de sigură că renovarea
ar fi făcut-o firma soțului meu. Știu că, și dac-ar fi să lucrez în spațiul de vis
plămădit în mintea mea nu cu mult timp în urmă, provocările nu ar înceta să
apară. V-am povestit deja una dintre ele (petrecută-n mintea-mi debordând de
idei), așternută în scris pentru Spring Super Blog 2017.
Multumim. Echipa La Fantana!
RăspundețiȘtergereCu mult drag! Și eu vă mulțumesc!
RăspundețiȘtergere